2226 vizualizări 10 sep 2019

"Referitor la starea pacientului Mario Iorgulescu, internat în spitalul Elias, vă precizăm că aceasta a suferit o agravare în ultimele 12 ore, necesitând intensificarea măsurilor de suport a funcţiilor vitale", se arată într-un comunicat de presă al purtătorului de cuvânt al Spitalului Elias, Silvius Negoiţă.

Mario Iorgulescu a fost adus duminică, 8 septembrie, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Elias de către un echipaj SMURD, ca victimă a unui grav accident rutier.

"Bilanţul lezional de la prezentare a stabilit necesitatea intervenţiei chirurgicale imediate, pentru următoarele diagnostice:

1.Hemoperitoneu masiv prin ruptură de mezosigmoid şi mezenter distal cu ischemie secundară de sigmoid şi ileon distal
2.Contuzie pulmonară bilaterală severă
3.Fracturi costale bilaterale.

Intraoperator s-au practicat manevre de hemostază chirurgicală şi rezecţiile intestinale dictate de leziunile descrise anterior. Leziunile post traumatice extra abdominale, care nu beneficiază de tratament chirurgical au rămas sa fie urmărite şi tratate conservator", potrivit sursei citate.

Medicii precizează întregul complex lezionar continuă să prezinte un potenţial evolutiv foarte grav, inclusiv cu risc vital.

Poliţia a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare din culpă în cazul accidentului provocat de Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal rămânând fără permisul de conducere, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Brigăzii Rutiere a Capitalei.

Fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, care se deplasa duminică dimineaţă cu un autoturism marca Aston Martin pe Şoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanţa, a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat tot în vârstă de 24 ani, care a murit pe loc.

Familia Iorgulescu promite ajutor rudelor tânărului mort în accidentul provocat de Mario

Familia Iorgulescu a transmis, marţi, că a luat legătura cu rudele tânărului care a murit în urma accidentului produs de Mario. Gino şi Gabriela Iorgulescu promit că vor face tot ce se poate pentru creşterea şi educaţia celor doi copii rămaşi fără tată.

Gabriela şi Gino Iorgulescu, părinţii lui Mario, tânărul care a provocat accidentul de duminică dimineaţa, în timp ce se afla la volanul unui bolid de lux, au transmis, marţi, un comunicat de presă, în care arată că au luat legătura cu familia tânărului care a murit în accident şi au promis ajutor.

„În aceste ore grele pentru noi toţi cei atât de afectaţi de tragedia din noaptea de 8 septembrie, vă putem spune că am luat legătura cu familia tânărului decedat. Durerea noastră este mare, rugăminţile noastre către Dumnezeu nu se opresc nicio clipă. Le-am făgăduit rudelor celui care a murit că vom face tot posibilul ca să ajutăm din toate punctele de vedere familia greu încercată, am promis în faţa lui Dumnezeu că vom avea grijă de copiii rămaşi fără tată. Ştim că părintele este de neînlocuit, dar vom face tot ce e omeneşte posibil pentru creşterea şi educaţia lor, pentru ca drumul copiilor în viaţă să fie cât mai bun”, au transmis şeful Ligii Profesioniste de Fotbal, GIno Iorgulescu, şi soţia sa, Gabriela.

Dani, bărbatul care conducea maşina lovită frontal de bolidul de lux al fiului şefului Ligii Profesioniste de Fotbal avea 24 de ani şi era tatăl unei fetiţe de 7 ani şi a unui băieţel de 4 luni.

Poliţiştii Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în cazul accidentului provocat duminică de Mario Iorgulescu, la ieşirea din Bucureşti, în urma căruia a murit şoferul lovit de fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal.

În plus, lui Mario Iorgulescu i-a fost reţinut permisul de conducere.

Poliţiştii precizează că accidentul s-a petrecut în urma nerespectării regimului legal de viteză şi pătrunderea pe contrasens.

Fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, care se deplasa duminică dimineaţă cu un autoturism marca Aston Martin pe Şoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanţa, a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat tot în vârstă de 24 ani, care a murit pe loc, au explicat surse din Poliţie pentru MEDIAFAX.

Citește și: