Raluca Lazaroi
61 vizualizări 22 nov 2019

Şeful Serviciului ordine, linişte publică şi pază din Poliţia Locală Suceava, Liviu Manoliu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că poliţiştii locali au aflat despre un individ în vârstă de 40 de ani din comuna Udeşti care a împânzit oraşul cu mesaje cu tentă sexuală prin care încerca să îşi găsească parteneri de distracţie, contra cost.

Poliţiştii au intrat în alertă după ce individul a fost văzut şi legitimat de mai multe ori pe lângă şcolile din oraş şi a început să îşi facă apariţia elegant îmbrăcat la balurile bobocilor, iar în oraş au început să apară mesaje cu tentă sexuală prin care bărbatul îşi căuta parteneri. Mesajele au fost scrise peste tot – pe stâlpi, pe bănci, pe afişele din oraş sau pe căsuţele din lemn de la Muzeul de Ştiinţe al Naturii. Pentru a-l prinde pe individ poliţiştii locali l-au „momit” pe bărbat.

„Ne-am îngrijorat în momentul în care au apărut aceste mesaje şi bărbatul a fost legitimat de mai multe ori în apropierea şcolilor. Acesta a fost momit de un coleg care s-a expus riscului unui astfel de individ şi a sunat pe numerele pe numărul de telefon din mesaje. Colegul nostru s-a deghizat şi i-a propus individului o întâlnire, bărbatul declarându-se dispus să ofere plăceri sexuale atât doamnelor, domnişoarelor, cât şi bărbaţilor. Bărbatul i-a propus colegului nostru o întâlnire în spatele unei biserici din oraş, într-un loc ferit. Colegul nostru a ajuns acolo şi imediat alţi doi colegi îmbrăcaţi în uniformă l-au prins pe bărbat. Din păcate, nu am putut decât să îi aplicăm o sancţiune contravenţională de 400 de lei pentru mesajele obscene scrise în spaţiul public şi am informat BCCO al Inspectoratului de Poliţie Suceava că manifestările bărbatului sunt de natură sexuală, că a apărut în zona şcolii şi că ar să urmărească acest caz şi eventual să ia măsuri”, a spus Liviu Manoliu.

Poliţiştii spun că îl ţin în continuare sub supraveghere pe bărbat, după ce şi-a făcut apariţia îmbrăcat elegant şi la balul bobocilor şi, deşi nu există plângeri împotriva lui, cer prinţilor să îşi supravegheze copiii cu atenţie.

„Deocamdată nu există plângeri împotriva acestuia şi noi îl monitorizăm în continuare, dar ne-am îngrijorat în momentul în care acesta şi-a făcut apariţia la balurile bobocilor îmbrăcat elegant şi ne-a spus că îşi face meseria, că treaba lui este să ofere plăceri sexuale contra cost. În ultima perioadă a fost văzut şi în apropierea Şcolii Generale numărul 1 şi atunci am considerat că este nevoie să anunţăm BCCO pentru a monitoriza şi ei situaţia”, a adăugat Manoliu.

În sesizarea transmisă Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul Inspectoratului de Poliţie Suceava, poliţiştii locali arătau că bărbatul a fost interceptat şi legitimat de poliţiştii locali de mai multe ori şi că „prin comportamentul său a lăsat să se înţeleagă că urmăreşte şi racolează femei, iar în unele situaţii le aborda fără a avea reţinere de prezenţa poliţiştilor locali. (…) A fost zărit şi în apropierea şcolii generale nr. 1, iar proprietarul chioşcului alimentar din apropierea şcolii a sesizat poliţiştii locali că un bărbat în jur de 40 de ani a scris pe chioşcul său un mesaj cu caracter pornografic adresat elevelor. Dat fiind caracterul extrem de vulgar al mesajului, proprietarul chioşcului, l-a şters însă în dimineaţa următoare a găsit din nou acelaşi mesaj cu caracter obscen şi vulgar şi chiar un număr de telefon la care individul să fie contactat <doar de fete virgine care doresc să întreţină cu el perversiuni sexuale>. Bărbatul a fost supravegheat în ultimele zile, deşi îşi schimbă deseori înfăţişarea (cu barbă, fără barbă, cu barbă tunsă îngrijit) şi vestimentaţia (cu cămaşă, cu cravată, cu haine lungă de piele sau ţinută de camuflaj)”.

Citește și: