Vasile Magradean
116 vizualizări 30 oct 2019

Eugen Tomac a declarat, miercuri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că este o sfidare din partea Vioricăi Dăncilă să facă încă o nominalizare, a lui Victor Negrescu, după ce a fost demisă şi se pregăteşte să părăsească Palatul Victoria.

„A greşit fundamental premierul demis Viorica Dăncilă când a propus un comisar vulnerabil. I s-a spus din prima clipă că nu este indicat să vină cu propunerea Rovana Plumb, a ignorat, a crezut că poate insista şi nu o poate opri nimeni în această nominalizare. Dar s-a văzut, totuşi, că la Bruxelles există mecanisme prin care, în mod inteligent, ţi se trimite înapoi candidatul. Când eşti demis şi mai sunt câteva ore până la despărţirea de Palatul Victoria este o sfidare să faci această nominalizare (a lui Victor Negrescu–n.r.), în condiţiile în care preşedintele CE a spus că aşteaptă învestirea noului Guvern sau închiderea crizei politice de la Bucureşti pentru a avea un corespondent legitim cu care să discute despre nominalizare. Încercarea Vioricăi Dăncilă de marţi arată că nu înţelege absolut deloc cutumele diplomatice”, a spus Tomac.

Potrivit acestuia, este frustrant ca la Bruxelles sau Strasbourg să primească întrebări de genul „ce se întâmplă cu voi, România, de nu sunteţi în stare să trimiteţi o persoană care să nu ridice semne de întrebare?”.

„A fost greu să dăm explicaţii la situaţia absolut ridicolă în care ne-a pus Guvernul în ultimele luni şi aici arată limitele evidente ale Vioricăi Dăncilă în a înţelege lucruri care ţin de uzanţele diplomatice. Degeaba a stat 9 ani la Bruxelles dacă nu a înţeles atâta lucru că atunci când Juncker spune că nu îl vrea pe Cioloş nu a fost Cioloş. Nu este atât de vinovată Plumb că a încercat, cât este vinovată Dăncilă pentru cele trei încercări nereuşite. Este o situaţie extrem de complicată pentru noi şi asemenea chestiuni produc efecte pe termen mediu şi lung şi arată că, în statul român, pe teme ce ţin de interesele României nu există o minimă coordonare, ci fiecare face de capul lui ce îi trece prin minte”, a subliniat liderul PMP.

Tomac speră că, luni, după învestire, Guvernul condus de Ludovic Orban să facă o propunere pe care să o agreeze Ursula von der Leyen pentru a nu pune România într-o situaţie delicată.

 

Citește și: