Raluca Lazaroi
3926 vizualizări 4 oct 2019

Un poliţist de la Serviciul de Investigaţii a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava este cercetat după ce, pe Facebook, a apărut o fotografie în care se află alături de un cunoscut interlop din Iaşi, din clanul Corduneanu, la plajă şi îşi ciocneau halbele cu bere.

În poză apare poliţistul Dan Negură de la Serviciul de Investigaţii a Criminalităţii Economice, fiul primarului din Câmpulung Moldovenesc, alături de Adrian Corduneanu zis Beleaua, cunoscut interlop din Iaşi.

Cei sunt sunt la plajă, la o piscină, stau pe şezlonguri şi ciocnesc câte o halbă cu bere.

După publicarea fotografiei, conducerea IPJ Suceava a început o anchetă internă pentru a vedea care este relaţia poliţistului cu interlopul.

„Conducerea Inspectoratului de Poliţie Suceava a solicitat, de urgenţă, efectuarea de verificări după apariţia fotografiei. Vrem să vedem în ce condiţii a fost realizată acea fotografie şi postată pe reţeaua de socializare. A fost declanşată cercetarea prealabilă, poliţistul a fost audiat, ancheta fiind în derulare. Dacă din cercetarea disciplinară se vor evidenţia aspecte de încălcare a codului deontologic sau alte abateri, vor fi sesizate organele competente”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava.

Fotografia a fost postată pe Facebook chiar de poliţist, însă după ce presa a preluat informaţia acesta a şters-o de pe pagina de socializare.

Adrian Corduneanu este considerat unul dintre cei mai periculoşi interlopi români şi a fost eliberat condiţionat din penitenciar în luna aprilie, după ce a fost condamnat la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru şantaj.

 

Citește și: