Laura Petrescu
147 vizualizări 28 ian 2020

Prefectura Argeş a transmis că a fost emis Ordinul privind constatarea încetării mandatului de primar al oraşului Costeşti, deţinut de Ion Baicea.

„Ordinul a fost emis ca urmare a adresei Agenţiei Naţionale de Integritate prin care se aduce la cunoştinţa Instituţiei Prefectului - Judeţul Argeş, faptul că Raportul de evaluare cu privire la starea de incompatibilitate în care s-a aflat domnul Baicea Ion, primar al oraşului Costeşti, a rămas definitiv prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României 90/10.01.2020 şi se solicită comunicarea măsurilor dispuse la finalizarea procedurilor disciplinare”, arată sursa citată.

Ordinul poate fi contestat în termen de 10 zile, la Tribunalul Argeş.

În martie 2016, ANI anunţa că Ion Baicea s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iunie 2012 – 14 ianuarie 2013 întrucât a deţinut simultan funcţia de primar şi calităţile de membru în Consiliul de Administraţie al Liceului Teoretic Costeşti, în Consiliul de Administraţie al Liceului Tehnologic Costeşti şi în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Costeşti, încălcând, astfel, dispoziţiile legale.

Citește și: