Laura Petrescu
47 vizualizări 3 nov 2019

Potrivit IPJ Prahova, incidentul s-a petrecut duminică dimineaţa, când un echipaj de poliţie rutieră a încercat să oprească o maşină care circula pe strada Transilvaniei, din direcţia Gara de Nord către Sud. Şoferul nu a oprit la semnalele poliţiştilor, astfel că aceştia au pornit în urmărirea lui.

„Ajungând pe strada Neagoe Basarab, în încercarea de a-şi asigura scăparea, fugarul derapează şi pierde controlul asupra direcţiei de mers, lovind două autoturisme parcate, moment în care ocupanţii coboară şi fug. Poliţiştii reusesc să prindă şi să imobilizeze doi dintre cei trei ocupanţi ai autoturismului, care sunt conduşi la unitatea de poliţie”, a transmis Poliţia Prahova.

Ulterior, la sediul Poliţiei s-a prezintat o femeie de 41 de ani, împreună cu soţul său, în vârstă de 40 de ani, aceasta declarând că ea s-ar fi aflat la volanul autoturismului implicat în eveniment.

„La această oră, persoanele sunt audiate în vederea stabilirii cu exactitate a modului în care s-a produs evenimentul, existând suspiciuni cu privire la veridicitatea celor declarate”, au precizat reprezentanţii IPJ Prahova.

În acest caz, poliţiştii fac cercetări pentru favorizarea infractorului şi conducere fără permis.

l

hov

Citește și: