Raluca Lazaroi
54 vizualizări 28 nov 2019

Tânărul de 17 ani ar fi dat foc patului din camera în care locuia împreună cu un alt adolescent. Incendiul a cuprins rapid întreaga cameră, din locuinţă fiind evacuate 14 persoane, între care 10 copii şi patru îngrijitori.

„Tânărul de 17 ani este un copil cu probleme. El a fost reţinut pentru 24 de ore. Băiatul este cu tulburări comportamentale de multă vreme, aşteptăm să vedem ce vor decide autorităţile şi dacă acesta nu va fi arestat va fi internat între o clinică de reabilitare. Tânărul se afla în sistemul de protecţie al copilului din anul 2003, avea probleme comportamentale de o bună perioadă de timp, se afla sub tratament şi consiliere psihologică, însă de multe ori refuza să îşi ia tratamentul şi să participe la şedinţele de consiliere, iar noi nu îl putem obliga. El locuia într-un dormitor împreună cu un alt băiat şi noaptea a aprins mai multe lucruri. Celălalt băiat a anunţat rapid supraveghetorii. În momentul în care educatoarea a ajuns, în dormitorul lor ardea totul. Camera este distrusă în totalitate. În imobilul respectiv nu se poate locui, se realizează acum o evaluare şi sperăm ca în cel mai scurt timp constructorul să reuşească să finalizeze lucrările şi copiii să se întoarcă acasă”, a declarat, pentru MEDIAFAX; directorul adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Bistriţa-Năsăud, Crina Andreica.

Patru dintre adolescentele care locuiau în imobil au fost transportate la spital după ce s-au intoxicat cu fum, trei dintre ele fiind externate în cursul dimineţii de joi.

„Fetele care au fost intoxicate cu fum sunt bine, trei dintre ele au fost externate joi dimineaţa şi una a rămas internată în spital pentru continuarea investigaţiilor. Copiii aflaţi în casă sunt bine, se află într-un centru unde sunt în siguranţă şi beneficiază de suport psihologic după ce s-au speriat destul de tare în urma incendiului”, a mai spus Crina Andreica.

„Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Bistriţa efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal de distrugere, constituit ca urmare a incendiului produs într-o casa de tip familial, din Bistriţa. Din investigaţiile efectuate până în prezent, a fost depistat principalul bănuit în cauză, fiind vorba de un tânăr de 17 ani. Acesta a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, iar cercetările continuă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa. Tânărul va fi rezentat astăzi (joi-n.r.) instanţei cu propunere de arestare prevetivă", a declarat Virginia Pîrlea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, incendiul a izbucnit, în noaptea de marţi spre miercuri, într-o casă de tip familial din Bistriţa în care locuiau mai mulţi copii instituţionalizaţi şi îngrijitorii acestora. Potrivit pompierilor, în incendiu au ars elemente de mobilier dintr-o cameră.

 

Citește și: