242 vizualizări 28 ian 2018

Astfel, până la ora 11 sunt sub atenţionare cod galben de ceaţă judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Gorj, Olt, Vâlcea, Dolj, Braşov, Harghita, Sibiu, Covasna, Timiş, Arad şi Alba.

Vizibilitatea scade local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri, iar pe alocuri este posibilă chiciura.

Şi în Tulcea, Vrancea, Iaşi, Bacău, Galaţi, Neamţ, Constanţa este cod galben de ceaţă, atenţioarea fiind valabilă până la ora 9.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza ceţii traficul auto se desfăşoară dificil pe mai multe artere rutiere din ţară. Astfel de probleme sunt semnalate pe arterele rutiere din judeţe precum: Alba, Bacău, Buzău, Brăila, Braşov, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Giurgiu, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Ialomiţa, Ilfov, Gorj, Harghita,Olt, Neamţ, Teleorman, Tulcea şi Vrancea.

Potrivit Infotrafic, pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa traficul rutier se desfăşoară îngreunat din cauza ceţii care a redus vizibilitatea între 100 şi 150 de metri.

De asemenea, din cauza ceţii porturile Constanţa Nord şi Constanţa Sud Agigea au fost închise traficului maritim şi fluvial.

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite, poliţiştii le recomandă conducătorii auto care se deplasează în astfel de zone să manifeste prudenţă sporită la volan, să mărească distanţa de siguranţă faţă de vehiculele dinainte şi să nu se hazardeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic.

Citește și: