no author
Mihaela Gidei
1690 vizualizări 10 mar 2018

„Va fi vreme deosebit de caldă pentru această perioadă. Maxime în ţară între 8 şi 18 grade, şi minimele din cursul nopţilor, între -2 şi 7 grade. Sunt valori cu 8-9 grade mai ridicate faţă de norme. În Bucureşti, vom avea în jur de 16 grade, cu minimă de 5-7 grade. Ploile - pentru că vorbim de acum de ploi, având în vedere că avem vreme atât de caldă - în vest, nord, centru şi pe arii mai restrânse în rest. Vor fi ploi şi sâmbătă şi duminică, iar acestea ar fi zonele vizate. Doar la munte, la peste 1.800 de metri altitudine, trecător vor fi lapoviţe şi ninsori”, a explicat, pentru MEDIAFAX, Oana Păduraru, meteorologul de serviciu al ANM.

Acesta a mai precizat că, în acest weekend, cel mai răcoare va fi în partea de nord a ţării, unde termometrele vor arăta 8 grade, iar cel mai cald va fi în partea de sud, sud-vest.

„Noaptea şi dimineaţa, local, în special în regiunile extracarpatice se va forma ceaţă”, a mai spus meteorologul.

Citește și: